The Mamaia-Constanța Destination Management Organization began last year to develop a comprehensive promotional strategy, which will be implemented throughout 2024.
„Misiunea organizației noastre de a scoate la concurs un astfel de post pentru destinația Mamaia Constanța, vine cu o responsabilitate ridicată. Întreaga zonă turistică va fi prezentată în toată splendoarea ei, cu tot ce are mai bun de oferit vizitatorilor. Ne-am angajat încă de anul trecut să avem o echipă complexă, alături de care să îndeplinim cât mai bine misiunea organizației, prin valori bine definite. Am completat echipa cu un specialist în comunicare anul trecut, anul acesta ni s-a alăturat încă un membru în postul de specialist marketing. Alături de noul manager de destinație, vom găsi cele mai bune soluții pentru stațiunea Mamaia și pentru orașul Constanța. Îi invităm pe cei cu experiență în managementul turistic, să se înscrie în concurs!”, a precizat George Măndilă – Președinte Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Decizia organizației de recrutare de personal pentru postul de Manager de Destinație vine ca răspuns la nevoia organizației de a gestiona un volum crescut de activități și evenimente planificate pentru anul 2024. Pentru conținutul dosarului de concurs și calendarul concursului, cei care îndeplinesc criteriile de înscriere, pot da download documentelor necesare înscrierii, de aici: https://we.tl/t-uLupj31dSf
Prin angajarea unui manager cu experiență în turism, destinația Mamaia-Constanța își propune să atingă excelența atât în gestionarea campaniilor de promovare, cât și în relațiile cu partenerii externi internaționali, dar și cu cei din plan național.
The Mamaia-Constanța Destination Management Organization was established through a partnership between the Constanța City Hall and three tourism associations, with the aim of managing tourism promotion and management activities for the Mamaia resort and the city of Constanța. During the 2023 summer season, the association organized and supported several events, which were attended by tens of thousands of tourists and residents of Constanța.
