Meniu

Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân” derulează activitățile din Programul Naţional “Săptămâna verde”

Stimați jurnaliști,

În săptămâna 11 – 15 noiembrie, Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân” derulează activitățile din Programul Naţional “Săptămâna verde”, dedicate protecției mediului şi conștientizării impactului poluării şi schimbărilor climatice asupra vieții pe planetă. Elevii participă la activități diverse, fie in școală, fie la sediul numeroșilor parteneri locali şi naționali.

Vineri, 15 noiembrie, în intervalul orar 10 – 15, în sala de sport a Colegiului, amenajăm  o EXPOZIȚIE de amploare cu prezentarea produselor, proiectelor și experimentelor științifice realizate de elevii colegiului.

Expoziția este deschisă întregii comunități locale, intrarea fiind liberă. În plus, îi invităm şi  ne dorim o participare numeroasă a absolvenților Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, din toate promoțiile. Putem astfel să lansăm ”ZIUA MIRCISTULUI” ca o zi anuală dedicată tuturor celor care au studiat sau profesat în acest liceu.

Vă adresăm invitația de a vizita expoziția şi de a face cunoștință cu elevii noștri creatori de proiecte şi experimente științifice.

Departamentul comunicare & marketing

OMD Mamaia Constanța

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *