Menu

Mamaia fa #OndeDiSTORIA! Spettacolari rievocazioni storiche, per la prima volta nella località turistica

Mamaia devine, începând de astăzi, gazda unui eveniment cultural inedit și captivant: spectacole de reconstituiri istorice, desfășurate pentru prima oară în această formă, în stațiune. Evenimentul va avea loc la Piațeta Perla, în fiecare seară din Minivacanța de Rusalii între orele 18:00 și 20:00, de joi până duminică, și va continua pe tot parcursul verii, în fiecare weekend, până pe 7 septembrie.

Reconstituiri istorice, stațiunea Mamaia

Spectacolele sunt susținute de Asociația Culturală Tomis, un grup renumit de „reenactori”, care vor recrea scene autentice din diferite epoci istorice:

  • Antichitate
  • Evul Mediu
  • Secolul al XIX-lea (1800)
  • Primul și Al Doilea Război Mondial

Timp de două ore în fiecare seară, publicul va fi transportat înapoi în timp prin: prezentări de costume, arme, armuri și obiecte din viața civilă și militară; ateliere meșteșugărești interactive; demonstrații de luptă spectaculoase; reconstituiri istorice în decoruri de epocă, cu participarea a 6 reenactori, 2 corturi și 2 ateliere tematice.

Aceste reprezentații nu doar că îmbogățesc oferta de divertisment a stațiunii, dar aduc și o valoroasă componentă educativă, potrivită pentru toate vârstele – în special pentru copii, pe toată durata vacanței de vară.

Reconstituiri istorice

„Este un eveniment unic, pe care nu trebuie să-l ratați! Vă așteptăm, în fiecare seară a minivacanței și apoi în weekenduri, să (re)descoperiți istoria, așa cum nu ați mai văzut-o, în inima stațiunii!. Ne-am propus ca Mamaia să fie nu doar o destinație de vacanță, ci și un spațiu viu, în care trecutul prinde viață, iar turiștii se bucură de experiențe memorabile, în fiecare sezon”, a declarat Președintele Organizației de Management al Destinației (OMD) Mamaia Constanța, George Măndilă.

Organizația de Management al Destinației Mamaia – Constanța susține activ promovarea culturii, istoriei și tradițiilor prin evenimente autentice, educative și atractive pentru toate vârstele.

Lascia un commento

Il tuo indirizzo e-mail non verrà pubblicato. I campi obbligatori sono contrassegnati con *